Intrebari frecvente privind tratamentul endodontic

 

Ce este extirparea dentara ?

Am constatat de multe ori ca exista confuzii in ceea ce priveste extirparea dentara, fiind confundata des de catre pacienti cu extractia dentara. Extirparea dentara reprezinta indepartarea de catre medicul stomatolog a pulpei dentare (corono-radiculare) a dintelui atunci cand aceasta este afectata. Cu multi ani in urma, dintii cu afectiuni sau boli ale pulpei erau scosi (extractie dentara), considerandu-se ca acestia sunt compromisi definitiv si nu mai pot fi salvati.

Ce este pulpa dentara ?

Pulpa este un tesut moale ce contine nervi, vase de sange, fibrile si substanta fundamentala. Se gaseste in interiorul dintelui si se intinde de la coroana dintelui (pulpa coronara) pana la varful radacinii (pulpa radiculara) in osul maxilar.

Ce se intampla daca pulpa este afectata ?

Cand pulpa este afectata ea nu se poate reface singura, ea "moare". Cea mai frecventa cauza a afectarii pulpei este data de complicatiile unui proces carios profund sau de trauma severa suferita de un dinte. Ambele afectiuni pot favoriza ca germenii microbieni sa invadeze pulpa si lasate fara tratament, colecteaza, ducand la formarea unui abces, granulom sau chiar chist radicular.

De ce trebuie ca pulpa sa fie indepartata ?

Cand pulpa infectata nu este indepartata, germenii microbinei se exacerbeaza si se ajunge la complicatii grave, ce necesita interventii mai laborioase (spre exemplu, rezectie apicala, procedura prin care se indeparteaza procesul infectios de la nivelul apexului dintelui impreuna cu o portiune din acesta) sau chiar la extractia dintelui compromis.

Ce implica tratamentul ?

Tratamentul, de regula, implica de la una la trei vizite, in functie de particularitatile de caz gasite. Locul pulpei coronare si al pulpei radiculare este curatat, sterilizat si sigilat.

Prezentam succint cateva etape de urmat in decursul tratamentului:

  • Initial este necesara efectuarea unei radiografii dentare pentru o apreciere cat mai corecta a situatiei gasite, iar ulterior medicul dentist, sub protectia anesteziei locale, va crea o cale de acces catre pulpa dentara.
  • In decursul manoperelor, pentru o mai buna abordare, medicul poate fi ajutat de catre microscop si de catre aparatura necesara in determinarea lungimii exacte a canalelor radiculare.
  • Pulpa dentara este apoi indepartata cu ajutorul unor ace speciale, iar canalul radicular este curatat. Cu ajutorul unui micromotor special, la turatii specifice (instrumentar rotativ),se da o forma canalului radicular pentru a putea fi obturat.
  • Substante se pot pune in locul pulpei si in canalul radicular pentru a neutraliza germenii microbieni si a preveni infectia.
  • Daca canalul radicular se considera uscat si steril, fara a exista complicatii (sangerari,secretii) se trece la obturarea definitiva a canalului. In cazul in care nu este posibila obturarea definitiva, se vor lasa sa actioneze diverse substante sau se va incerca o obturare provizorie, pana in momentul optim in care canalul va putea fi obturat definitiv.
  • In actul final, se va face obturatia definitia sau se va opta pentru aplicarea unei coroane dentare, de ceramica sau zirconiu.

In clinica noastra folosim sistemul complex de obturare Thermafil-Dentsply, alaturi de instrumentar rotativ J.Morita (nr.1 la nivel mondial).


Alte articole:


Programeaza-ma 

de asemenea ne puteti suna si la

021 231 57 37

Orice programare online beneficiaza de prima consultatie gratuita !


Copyright 2010 EliteDent. All rights reserved. Masterfully Crafted by Dose